Figuri de stil in limba romana

Procedeu prin care se modifică înţelesul propriu al unui cuvânt sau construcţia gramaticală pentru a sugera imagini. Pentru acest termen se mai foloseşte şi cel de trop.

ALEGORIE - Alcătuită dintr-o înşiruire de me­tafore, personificări, comparaţii, formând o imagine unitară prin care poetul sugerează noţiuni abstracte, prin intermediul fap­telor şi al lucrurilor concrete.

Exemplu: „Să le spui curat Că m-am însurat C-o mândră crăia­să/A lumii mirea­să." (Mioriţa)

ALITERAŢIE - Repetarea unui sunet sau a unui grup de sunete, de obicei din rădăcina cuvintelor, cu efect eu­fonic, imitativ, expresiv (onoma­topeic). 

Exemplu: „Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie... / Urlă câmpul şi de trjopot şi de strigăt de bătaie." (Mihai Eminescu)

ANACOLUT - Constructie gramaticală eronată constând în lipsa de legătură între începutul şi sfârşitul unei idei sau în întreruperea constucţiei sin­tactice începute şi continuarea frazei cu altă construcţie. In ope­rele literare, este folosit adesea ca mijloc de caracterizare a unor personaje.

Exemplu: „Eu, dom'judecă-tor, reclam, pardon, onoarea mea, care m-a-njurat, şi clon­dirul cu trei chile mastică prima, care venisem tomn'a-tunci cu birja (...)" (I.L.'Caragiale)

ANAFORĂ - Repetarea unui cuvânt sau a mai multor cuvinte, versuri, propozi­ţii, fraze. în poezia populară pro­cedeul este frecvent — contribuind la sublinierea ideii poetice, la realizarea unor simetrii.

Exemplu: „Doină zic, doină suspin,/ Tot  cu doina mă mai ţin,/ Doină zic, doină şoptesc,/ Tot cu doina vieţuiesc." (Doină)

„Trebuie să mer­gem înainte (...) Trebuie ca prin cultură să ridi­căm pe ţăranul român".  (M. Kogălniceanu)

ANTIFRAZĂ - Folosirea unui cuvânt sau a unei expresii cu sens ironic, contrar ade­văratului sens. Reprezintă o formă atenuată a ironiei.

Exemplu: „Tipătescu (care a tot bătut din căl­câi cu impacien­ţă, coboară încet, rar şi cu dinţii strânşi). — Iubite şi stimabile Caţavencu, nu înţe­leg pentru ce în­tre doi bărbaţi, cu oarecare preten­ţie de seriozita­te, să mai încapă astfel de meşte­şuguri şi rafi­nării de maniere...

(I.L. Caragiale)

ANTITEZĂ - Opoziţia dintre două cuvinte, fap­te, personaje, idei, situaţii, menite să se reliefeze reciproc. 

Exemplu: „Ea un înger ce se roagă / El un demon ce visea­ză; / Ea o inimă de aur — El / un suflet apostat". (M. Eminescu)

ANTONOMAZĂ - înlocuieşte un nume propriu de persoană cu unul comun (tratat ca nume propriu) sau un nume comun cu unul propriu (tratat ca nume comun).

Exemplu: „Bardul de la Mirceşti" / în loc de „Alecsandri" / „un Mecena" în loc de / „un pro­tector al artelor".

APOCOPĂ - Suprimarea unui sunet vocalic sau a unei întregi silabe, fără să se schimbe sensul cuvântului.

Exemplu: „... zidul se suia / şi o cuprindea / Pân' la gleznisoare, / Pân' la pulpişoare / Pân' la costişoare / Dar ca vai de ea, / Tot mereu plângea..." (Monastirea Argeşului)

APOSTROFA - Folosită în retorică şi în creaţia literară prin care oratorul sau au­torul îşi întrerupe firul expunerii, pentru ca, stăpânit de un sentiment puternic, să se adreseze unor fiinţe sau lucruri personificate, cu o întrebare, cu o exclamaţie ori cu o afirmaţie sentenţioasă.

Exemplu: „Dar de ne-om prăpădi cu toţii, / Tu, Oltule, să ne răzbuni." (O. Goga) „Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne, ca punând mâna pe ei, / Să-i îm­părţi în două cete: în smintiţi şi în mişei...?" (M. Eminescu)

ASINDETON - Suprimarea conjuncţiilor copula­tive dintre părţile de propoziţie sau dintre propoziţiile unei fraze; asigură rapiditate, vioiciune, ritm precipitat.

Exemplu: „Tropotă copite­le, / Pulberea o scunnă, / Turcii-şi pierd săritele / Alungaţi din ur­mă". (Şt O. Iosif) 

„Când, în cursul lecţiei, se deda unei limpeziri sin­tactice, se lăsa transportat de un mod foarte apar­te de a întinde cu-vântul, de a-1 silabisi, de a-1 rit­ma." (Lucian Blaga)

COMPARAŢIE - Alăturarea a doi termeni, cu sco­pul de a li se releva trăsăturile. No­tele asemănătoare trebuie să fie surprinzătoare, ca să asigure nou­tatea şi puterea sugestivă a com­paraţiei.

Exemplu: „Atât de fragedă te-asemeni / Cu floarea albă de cireş". (M. Eminescu)

CONVERSIE - Inversarea termenilor într-o pro­poziţie sau frază, fără modificarea înţelesului acestora.

Exemplu: „Femeie între ste­le şi stea'între fe­mei". (M. Eminescu)

 „Un cer de stele dedesubt, / Dea­supra cer de ste­le; /     . / şi din repaos irtam năs­cut / Mi-e sete de repaos". (M. Eminescu)

CORESPON­DENŢĂ - Legătură, raport între lucruri, fe­nomene, senzaţii — concordanţă, armonie, analogii. Poeţii simbo­lişti folosesc mult coresponden­ţele.

E.g.: „A negru, E alb, I roşu, U verde, O de azur..." (Arthur Rimbaud) 

„Alb A; E gri; I roşu, / un cer în asfinţire, / Albas­tru O, imensul în/ lacuri oglindit, / U mugetul furtu­nii şi-al / crimei colţ vădit / Alco­vul criptei negre, / lugubră prohi­bire..."  (M. Demetriade)

ELIPSĂ - Scurtarea exprimării, prin supri­marea unui termen care a fost fo­losit puţin mai înainte. Procedeu uzual în limba vorbită şi scrisă.

Exemplu: Trahanache: „— Ce sânteţi d-voastră, mă rog? (sunteţi) Vagabonzi? Nu! (sunteţi) Zavragii? Nu!... (sunteţi) Cauzaşi?" (I.L. Caragiale) „Homo (est) homini lupus". (Omul .este pentru om un lup). „Cum e turcul (este) şi pistolul".

ENUMERAŢIE - înşiruirea unor termeni de acelaşi fel, care conduce la amplificarea ideii exprimate. 

E.g.:„Oh! pădure tână­ră!... Unde sunt moşii voştri? Pre­săraţi. .. la Orbie, la Chilia, la Baia, la Lipnic, la Soci, pe Teleajen, la Racova, la Răz-boieni".

(B.Şt. Delavrancea) „Prin foc, prin spăngi, / prin glonţ, prin fum, / Prin mii de baionete." (V. Alecsandri)

EPIFONEMĂ - Exclamaţie sentenţioasă care în­cheie un discurs, o judecată, o na­raţiune. Se deosebeşte de sentinţă prin faptul că ea poate fi folosită izolat, iar epifonema numai la sfârşitul unui context.

E.g.: „Roteşte lin, în clipe cadenţate. / «Nu-nvie morţii, e-n zadar, copile!»" (M. Eminescu)

EPITET - Determinarea unui substantiv sau verb printr-un adjectiv, adverb etc. menit să exprime acele însuşiri aleobiectului care înfăţişează ima­ginea lui, aşa cum se reflectă în simţirea şi fantezia scriitorului.

E.g.: „Din dalb iatac de foişor / Ieşi Zamfira-n mersisteţ, / Frumoasă ca un gând răzleţ/ Cu trupu-nalt, cu părul creţ, / Cu pas uşor."

(G. Coşbuc)

EUFEMISM - Potenţarea prin perifrază sau sub­stituire a unei expresii cu sens dur, jignitor sau obscen. Se aseamănă cu ironia.

Exe: „Zici adesea de una ajunsă în vâr­stă cuvioasă / Că atestatul vremii nu va să-1 prii-mească."(Gr.Alexandrescu)

 Ei nu sunt în re­laţii bune. (în loc de: ei sunt certaţi) Al cu coame; Uci-gă-1 crucea (în loc de dracul)

GRADAŢIE - Trecerea treptată, crescândă sau descrescândă, de la o idee la alta şi prin care se urmăreşte scoaterea în evidenţă a ideii sau nuanţarea exprimării.

E.g. Gradaţie ascendentă:

„şi-aprinde lângă Argeş / luleaua şi văpaia / Din pipă încă-i arde, / ajuns în Himalaia, / şi pâinea    coap-tă-acasă, / într-un cuptor domol, /. I-o gustă pingui­nii tot / proaspă­tă, la pol / şi, în sfârşit, urmaşul / lui Prometeu, el, omul, / A prins şi taina mare / a tai­nelor, atomul." (T. Arghezi)

Gradaţie descendentă:

„Dar din ce în ce s-alină / Toate zgomotele-n sat,/ Muncitorii s-au culcat. / Liniş-tea-i acum depli­nă / ş-a-nnoptat." (G. Coşbuc)

HIPERBOLĂ - Exagerarea, mărirea sau mic­şorarea trăsăturilor unei fiinţe, ale unui lucru, fenomen, sau eveni­ment, pentru a-i impresiona pe cititori.

E.g. „... şi pe oasele lor s-au aşezat şi stă tot pământul Moldovei, ca pe umerii unor uri­aşi!" (B.Şt. Delavrancea)

IMPRECAŢIE - Se exprimă, sub formă de bles­tem, dorinţa pedepsirii unei per­soane.

E.g:„Bată-1 crucea, om bogat, / Om bogat şi făr' de sfat." (popular) „Afurisit să fie câneriul de vor­nic, şi cum au ars el inima unei ma­me, să-i ardă ini­ma sfântul Foca de astăzi (...)" (Ion Creangă)

INTEROGAŢIE RETORICĂ (POETICĂ) - Adresarea unei întrebări (sau o serie de întrebări) al cărei răspuns nu se aşteaptă.

E.g.„Căci, întreb, la ce-am începe să-ncercăm   în luptă dreaptă / A turna în formă nouă limba ve­che şi-nţeleaptă"

(M. Eminescu)

INVERSIUNE -  Schimbarea topicii obişnuite a cu­vintelor, în propoziţie sau frază.

E.g. „Peste vârfuri tre­ce lună, / Co-dru-şi bate frunza lin, / Dintre ra­muri de arin / Melancolic cor­nul sună." (M. Eminescu)

INVECTIVĂ - Exprimare violentă, apostrofă ne­cruţătoare la adresa unei persoane etc.

„Prea v-aţi arătat arama, sfâşiind această ţară, / Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară, / Prea v-aţi bătut joc de limbă, de stră­buni şi obicei, / Ca să nu s-ara-te-odată ce sun­teţi — nişte mi­şei". (M. Eminescu)

INVOCAŢIE RETORICĂ - Adresarea către un personaj ab­sent sau imaginar. Invocarea muzei (Homer, Vergiliu, I. Budai-Deleanu). 

E.g.„Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei, / Să-i îm­părţi în două ce­te: în smintiţi şi în mişei". (M. Eminescu)

LITOTĂ - Exprimarea unei idei prin negarea contrariului, procedeu ce duce la o atenuare exagerând mărimea, ea apare uneori ca inversul hiperbo­lei. Diferenţa între litotă şi hiper­bolă este cantitativă: hiperbola — mai mult, litota — mai puţin. Lito­ta exprimă şi modestia. Sinonimă cu laconismul, sobrietatea. Spune mult în cuvinte puţine.

E.g. Nu-mi displace pentru îmi place/ Nu-i greu pentru e uşor / Nu sunt chiar   aşa   de urât, pentru sunt frumos „Măriuca Săvu-cului, care, drept să vă spun, nu-mi era urâtă". (I. Creangă)

METAFORĂ - Trecerea de la sensul obişnuit al unui cuvânt la alt sens, prin inter­mediul unei comparaţii subînţe­lese.

E.g.„Şi cum sub bol­ta lui aprinsă, / In smalţ de fulgere albastre, / Inchea-gă-şi glasul de aramă: / Cântarea pătimirii noastre."

(O. Goga) „Noaptea întrea­gă, / Dănţuiesc stele în iarbă." (L. Blaga)

METONIMIE - Se exprimă prin efect, efectul prin cauză, conţinutul prin obiectul care îl conţine, abstractul prin con­cret, autorul în locul operei, obiec­tul posedat în locul posesorului, pluralul prin singular.

E.g. „Minciuna stă cu regele la masă." (Al. Vlahuţă) „şi-a fost de ves­te lumea plină / Că steagul turcu­lui  se-nchină." (G. Coşbuc)

ONOMATOPEE - Se imită prin elementele sonore ale unui cuvânt anumite sunete din natură şi se creează armonie imitativă.

E.g. „Şi pornind eu cu demânmâncarea, numai   ce  aud pupăza cântând:

— Pu-pu-pup! pu-pu-pup! pu-pu-pup!" (Ion Creangă) „Iar din plosca ei de / guşă / De mătuşă / Un tă¬ios,  un aspru: hârrş..."

(Ion Barbu)

OXIMORON - Alăturarea a doi termeni contra­dictorii, alăturare din care rezultă o necruţătoare ironie sau un ade­văr usturător. Antiteză — două cu­vinte contradictorii: a vorbi tăcând; sărăcie lucie.

E.g.„De-mbunătăţire le cât vrei suntemsătui..."    (Gr. Alexandrescu)

 „Suferinţă, tu, du­reros de dulce" (M. Eminescu)

 „Ele sar în bul­gări fluizi peste prundul din răs­toace" (M. Eminescu) 

„Când nu s-ascun­dea nimica, deşi tot era ascuns" (M. Eminescu)

PERSONIFI­CARE - Se atribuie fiinţelor necuvântă­toare, lucrurilor, elementelor na­turii, unor idei abstracte însuşiri sau manifestări ale omului.

E.g.„împărat slăvit e codrul, neamuri mii îi cresc sub poale". (M. Eminescu)

REPETIŢIE - Folosirea de mai multe ori a ace­luiaşi cuyânt sau a mai multor cuvinte, spre a întări o idee sau o expresie.

E.g.„Dormeau adânc sicriele  de plumb,/ şi flori de plumb şi fu­nerar vestmânt.../ Stam singur în cavou... şi era vânt... / şi-i atâr­nau aripele de plumb..." (G. Bacovia)

SINECDOCĂ - Cunoscută ca o varietate a me­tonimiei, se deosebeşte prin folo­sirea întregului pentru parte, a părţii pentru întreg, a particula­rului pentru general şi invers, a pluralului în locul singularului şi viceversa, materialul în locul obiectului şi invers, genul în locul speciei.

E.g.„Intrase sabie în ţară" (G. Coşbuc) 

„Trece lebăda pe ape..." (M. Eminescu) „toată lumea; se­tea de aur; au 15 primăveri, 40 de toamne etc."