Consecintele Razboaielor Daco-Romane

Transformarea unui întins teritoriu dacic în provincie romană după anul 106 a dus la anihilarea unor însemnate forţe militare dacice care ar fi putut să se împotrivească politicii im-periului la nordul Dunării. Refacerea unei armate şi a unui sistem de fortificaţii asemănător ace-luia din perioada lui Decebal nu mai era posibilă. Totodată, prin pierderile mari suferite în vre-mea războaielor cu romanii, forţa militară a dacilor din afara provinciei fusese simţitor diminuată. Soarta teritoriilor dacice, rămase în afara provinciei romane Dacia, nu a fost aceeaşi pe toată întinderea lor. La răsărit de Carpaţi, spre exemplu, după natura raporturilor cu lumea ro-mană, ar putea fi diferenţiate trei zone distincte. Zona din sud, de la riul Şiret şi pînă la lacul Conduc (Sasîc)1, a fost în întregime alipită provinciei Moesia. De asemenea, garnizoane romane au staţionat la Tyras, de care depindea şi o anumită regiune din imediata vecinătate, Zona din centrul şi din nordul Moldovei a rămas sub controlul populaţiei dacice. Chiar dacă se admite eventualitatea unor campanii militare romane în regiunile centrale şi nordice din Moldova, stăpînirea lor în continuare de către daci rămîne un fapt confirmat de toate informaţiile existente. O regiune adiacentă teritoriului roman, deşi neîncorporatâ la imperiu, a fost sever şi per-manent controlată de către acesta. Datele referitoare la existenţa unei zone dependente de romani sînt in general puţine, întrucît izvoarele scrise nu ne dau ştiri precise, iar'cercetările arheologice sînt departe de a ne oferi încă informaţii suficiente. Această regiune avea menirea, să micşoreze posibilitatea unor atacuri prin surprindere, protejînd teritoriul roman din sudul Moldovei şi dramul strategic şi comercial care trecea de ţa Tyras la Bărboşi, iar de aici prin pasul Oituz spre Transilvania. Pentru motive la care ne vom referi mai pe larg în capitolul următor, considerăm că această regiune cuprindea Cîmpia Şiretului şi se întindea spre nord aproximativ pînă la limita ei cu Colinele Tutovei, fiind marcată în teren de valul Stoicani—Ploscuţeni. între Prut şi Nistru, teritoriul rămas sub control roman a cuprins probabil toată cîmpia, pînă la limita ei cu zona păduroasă, acolo unde se afla valul de pămînt Leova—Copanca. J , Situaţia populaţiei .dacice din spaţiul est-carpatic la sfîrşitul războaielor cu romanii a suferit şi ea unele modificări. Astfel, populaţia aflată în teritoriul din sud, încorporată la provincia Moesia, a fost supusă unui proces intens de romanizare/ Foarte probabil că, pentru a-şi păstra libertatea, o parte din dacii de aici s-au retras mai spre nord în teritoriile neocupate de romani. Ipoteza unei deplasări de populaţie de la sud spre nord nu are in vedere plecarea în masă a băştinaşilor, întrucît prezenţa dacică a fost documentată chiar în aşezările şi în castrele romane de la Bărboşi, Orlovka (Cartai) şi Cetatea Albă.

în ceea ce priveşte situaţia populaţiei dacice din zona rămasă sub supravegherea romană, este de presupus că atît teama firească a învinşilor faţă de învingători, cît şi anumite interdicţii pe care trebuie să le fi impus romanii, au limitat şi condiţionat prezenţa autohtonilor şi în acest teritoriu, mai ales în primii ani după terminarea războaielor. Probabil că o parte dintre băştinaşii aflaţi în această zonă s-au retras în teritoriile dacice libere.

Centrul şi nordul Moldovei, cu relief mai accidentat şi mai greu accesibil, pe care romanii nu le-au alipit imperiului, au rămas mai liniştite. Trebuie de reţinut că acest spaţiu â putut primi un plus de populaţie dacică din sudul roman al Moldovei. De asemenea, este de presupus că după ultimul război cu romanii şi după transformarea podişului transilvănean în provincie romană, unii daci din Transilvania au putut să se refugieze în ţinuturile dacilor liberi de la răsărit de Car-paţi, rămînînd apoi definitiv aici. Cu toate că nu a fost pînă acum studiată şi verificată arheologic, ipoteza unor deplasări de populaţii dinspre sad şi dinspre vest este logic îndreptăţită. Mai dificil ar fi de stabilit, în stadiul actual al cercetării, dimensiunile acestor mişcări demografice de conjuncturi.

In teritoriile dacice nealipite imperiului, romanii şi-au impus condiţiile de pace. Toate aşezările dacice fortificate din Moldova şt-an încetat definitiv existenţa, în această situaţie aflîndu-se nu numai cetăţile de la Bărboşi6 şi Orlovka Cartai,, pe ruinele cărora romanii au ridicat castre., sau din zona rămasă sub control roman (Poiana, Tiseşti şi Mînăstioara), ci şi din regiunile ră-mase mai departe în stăpînirea băştinaşilor (Răcătâu, Brad şi Piatra Neamţ — Bîtca Doamnei). Nici una din aceste cetăţi nu a fost refăcută după anul 106, nici chiar mai tîrziu,cînd dacii liberi au ajuns la apogeul gloriei lor militare, ceea ce presupune că interdicţia romană de a locui în aşezări fortificate a fost drastică. Nu dispunem de descoperiri şi informaţii suficiente pentru a preciza, soarta tuturor aşezărilor dacice la sfîrşitul războaielor daco-romane. Sigură este doar încetarea locuirii în aşezările fortificate. Aşa cum rezultă însă din recentele săpături arheologice de la Brad, locuirea dacică a fost întreruptă în cetate, dar a continuat în apropierea ei. Deocamdată, singura aşezare cercetată despre care s-a presupus că ar data din sec. I—II e.n., aşadar din Latene III şi pînă în vremea provinciei romane Dacia, este aceea de la Dumbrava (jud. Iaşi). Numai că, după materialul publicat, încadrarea acestei aşezări şi în perioada La Tene III este destul de nesigură.

Aşezările dacice fortificate de la Bărboşi, Orlovka (Cartai), Poiana, Tiseşti, Mînăstioara, Răcătău, Brad şi Piatra Neamţ-Bîtca Doamnei au avut, fără îndoială, nu numai o importanţă militară, ci şi un rol deosebit în activitatea economică; părăsirea lor a determinat serioase per-turbări în domeniul activităţilor meşteşugăreşti şi al schimburilor comerciale. De asemenea, mu-taţiile înregistrate în sfera economică, politică şi militară au produs modificări şi în structura socială.

Transformări importante au avut loc şi în ritul funerar, în cadrul căruia abandonarea înmormîntărilor în tumuli pare a fi cea mai spectaculoasă şi mai semnificativă. Merită a fi con-semnat şi faptul că înmormîntările în tumuli sînt abandonate nu numai de către sarmaţii care ajang în sec. II e.n. în, spaţiul dacic est-carpatic şi care mai înainte îşi îngropaseră cîteodată morţii în movile;, fenomenul cuprinde toate populaţiile din acest areal şi de aceea trebuie explicat.

prin schimbarea condiţiilor social-economice şi unele restructurări sociale, care au determinat înlocuirea obiceiurilor funerare tradiţionale. în unele zone mai îndepărtate de graniţele romane, în care transformări de felul şi amploarea acelora din spaţiul dacic est-carpatic n-au avut loc, obiceiul înmormîntarilor în tumuli s-a mai păstrat în continuare. Astfel, pot fi menţionate mormintele sarmatice în tumuli de la est de Nistru şi chiar cîteva pe malul său vestic, precum şi mormintele tumulare din regiunea subcarpatică a Ucrainei, toate ulterioare sec. I e.n. Cît priveşte mormintele în tumuli recent descoperite la Branişte, Tîrzia (jud. Neamţ) şi Botoşana (jud. Suceava), ele aparţin unor populaţii venite mai tîrziu din alte zone geografice.

Dacii de la est de Carpaţi vor fi participat, fără îndoială, cu tot potenţialul lor la răz-boaiele cu romanii şi au avut de suportat consecinţele fireşti ale rnfrineerii. Acestea au fost nu-meroase şi au determinat transformări profunde în structura etnică. Cercetările arheologice de pînă acum atestă că de la începutul celui de al doilea secol al e.n. dacii liberi s-au îndreptat constant şi ireversibil către romanizare, deşi într-un alt ritm şi în alte forme decît lumea dacică rămasă între frontierele Daciei şi Moesiei romane. Crearea condiţiilor pentru intrarea definitivă a spaţiului dacic de la răsărit de Carpaţi în sfera lumii romane trebuie considerată ca cea mai importantă dintre toate consecinţele victoriei romane asupra dacilor din această zonă.