Faraonii
dinastiei a XVIII-a — caracterizată prin nimicirea cotropitorilor hiksoşi şi
recâştigarea integralităţii teritoriale — au trecut Asia prin foc şi sabie. Cel
mai mare dintre ei a fost Thutmosis III. Amenofis II, urmaşul său, a păstrat
imperiul moştenit. Domnia lui Thutmosis IV a instaurat o nouă eră, a colaborării
cu Asia, preludiul unei învăluiri totale.
Regina, soţia lui Thutmosis IV, fiica regelui din Mi-tanni, era
asiatică; numeroşi cetăţeni din răsărit se instalaseră la curtea din Teba,
unde influenţa asiatică îşi pusese amprenta pe modă, artă şi preocupări.
Declinul momentan al clerului lui Amon, manifestat mai
cu seamă sub domnia lui Amenofis IV, va accentua semnele
premergătoare ale acestei cotropiri. Dinastia a XIX-a, dominată de figura
măreaţă a lui Ramsesal ll-lea. va conduce armatele egiptene până la Kadesh. Cu
toate acestea, ea nu a putut frâna evoluţia evenimentelor, pentru că Egiptul a
aşezat pe chipul lui nealterat de milenii o mască evidenţiind noile trăsături
asiatice.
A trecut de mult timpul splendidei izolări a Imperiului
vechi. Egiptul nu mai este singur pe lume. care priveşte drept în lumină faţa
strălucitoare a marelui zeu-Soare, părinte al Egiptului.
O epocă controversată
Sfârşitul domniei lui Amenofis
III, moartea şi succesiunea lăsată au constituit cadrul prielnic al unei epoci
tulburi pentru Egipt, numită de istorici „perioada amar-niană", de la
numele actual (Tell El-Amarna) al oraşului pe care l-a construit succesorul
faraonului.
Perioada amarniană a durat până la începutul dinastiei
a XIX-a. Acestor ani de istorie egipteană li s-au consacrat pagini nenumărate,
fiind cei mai discutaţi şi mai controversaţi de istorici specialişti în artă şi
în hieroglife, medici, şi chiar de radiologi.
Genialul arhitect şi ocrotitor al lui Amon,
Amen-hotep, fiul lui Hapu, a murit în al 35-lea an al domniei lui Amenofis III.
După cum am mai menţionai, el şi-a ridicat un monument funerar somptuos.
Faraonul a invocat urgia divinităţii împotriva celui care ar încălca acest
sanctuar; blestemul lui nu era aruncat întâmplător pentru ca în timpul
vieţii sale, Amenhotep se opusese cu înverşunare noului cult solar, încurajat
de regina Teje, care-l crescuse şi pe fiul ei Amenofis IV în acest spirit.
Aceasta fusese ultima voinţă, atât de hotărât exprimată,
a faraonului Amenofis III, care a mai trăit şase ani, bolnav, prezentând grave
tulburări mentale. în anii aceia, puterea a fost în mâinile reginei Teje şi,
după părerea mai multor istorici, ea îl asociase deja pe fiul lor la domnie.
Amenofis lila fost îngropat într-o vâlcea deşertică
dinspre Valea Regilor, unde odihneau strămoşii lui iluştri. Mumia lui ni-l
arată ca pe un om de vreo cincizeci de ani, suferind de abcese dentare.
No comments:
Post a Comment