Privatizarea întreprinderilor publice

Privatizarea, ca şi reglementarea, subvenţiile şi împrumuturile, este un instrument de guvernare. După cum o defineşte Butler, privatizarea este transmiterea unei funcţii, în totalitate sau parţial, de la sectorul public la cel privat. Privatizarea este deseori justificată ca un efort de a reduce costurile guvernului. în unele cazuri, prin privatizare se încearcă reducerea dimen­siunii şi sferei de activitate a guvernului. în alte cazuri, se caută îmbunătă­ţirea performanţei şi a eficacităţii guvernului.

în favoarea privatizării întreprinderilor publice există:

*     argumente economice (creşterea eficienţei în cadrul sectorului public prin industria sa bazată pe serviciile publice, reducerea subvenţiilor încru­cişate şi a împrumuturilor guvernamentale);

* argumente pentru eficienţă managerială;

*     argumente ideologice (discuţii deschise privind privatizarea, eviden-ţiindu-se aspectele pozitive şi negative ale acesteia).

Reducerea subvenţiilor acordate întreprinderilor private este punctul de plecare în politica unui guvern privind privatizarea sectorului public.

Cel mai important factor al realizării privatizării constă în eficienţa acestui fenomen.

De menţionat că în republică, interesul pentru privatizare, care înseam­nă contractare cu sau fără vînzare a întreprinderilor aflate în proprietatea statului, a crescut cu mult. Această stare de lucruri are mai multe explicaţii, dar cea mai importantă, după părerea noastră, o constituie combinarea pre­siunii din ce în ce mai mari asupra bugetului republicii cu înţelegerea tot mai pregnantă a faptului că disciplina concurenţială a pieţelor private sporeşte eficienţa, asigurînd o calitate superioară la un preţ de cost mai mic.

O importanţă deosebită în dezvoltarea economică o are privatizarea parţială sau totală a serviciilor publice. Discuţii aparte se înregistrează în domeniul învăţămîntului, ocrotirii sănătăţii, producerii curentului electric, telecomunicaţiilor, alimentării cu apă şi transporturilor.

a. Privatizarea învăţămîntului

Ritmurile dezvoltării învăţămîntului în republică nu întotdeauna corespund cerinţelor societăţii noastre reînnoite. Cheltuielile în domeniul învăţămîntului constituie mai mult de 6% din venitul naţional. Pentru un elev din SUA se cheltuie de 10,5 ori mai mult decît la noi, în Anglia -de 7 ori, iar pentru un student - de 4-5 ori mai mult.

Deşi problemele formării pieţei serviciilor în domeniul învăţămîntului, adaptării instituţiilor statale de învăţămînt la relaţiile de piaţă au o deosebită importanţă, pe primul plan vine sub toate aspectele problema supravieţuirii. Volumul finanţării din bugetul de stat nu asigură nici acoperirea cheltuielilor curente minime necesare.

Este necesar de a efectua măsuri urgente pentru a salva situaţia, învăţămîntul trebuie, în primul rînd, să fie protejat de stat şi paralel cu aceasta să se dezvolte şi pe cale privată.

Ideea că învăţămîntul trebuie să fie gratuit şi asigurat de stat este de origine destul de recentă. Ea s-a stabilit în Europa şi America de Nord în secolul al XlX-lea şi a fost acceptată ulterior în secolul al XX-lea de către guvernele din Asia, Africa şi America Latină.

în ţările respective mai supravieţuieşte şi învăţămîntul privat, ca urmare a faptului că sectorul public duce lipsă de fonduri, iar sectorul privat oferă condiţii mai bune, în special, pentru diferite specializări în domeniul învăţămîntului minorităţilor.

Finanţarea învăţămîntului înaintează probleme serioase, dar poate fi asigurată de organizaţii private, chiar dacă finanţarea se asigură prin alocaţii sau împrumuturi din partea guvernului.

Fondurile de creditare sînt deosebit de bine dezvoltate în America Latină, unde circa douăzeci de instituţii cooperează pe plan internaţional învăţămînt (Pan-American Association of Educaţional Credit Associations - APICE).

în Republica Moldova, de asemenea, se dezvoltă sistemul învăţămîn­tului cu plată, dar mai mult în instituţiile de învăţămînt superior. încă prea puţin s-a răspîndit acest tip în învăţămîntul preuniversitar.

b. Privatizarea în domeniul asistenţei medicale

Asistenţa medicală, ca şi învăţămîntul, în multe ţări ale lumii are o în­delungată tradiţie în sistemul privat. Conform datelor Băncii Mondiale, în numeroase ţări în curs de dezvoltare, majoritatea cheltuielilor pentru sănătate sînt private.

Chiar în cazul în care există servicii publice gratuite populaţia merge la clinici private, deoarece spitalele publice dispun de fonduri reduse, cu personal insuficient, cu aparatură medicală sau medicamente insuficiente.

c. Privatizarea producerii energiei electrice

Unul dintre obstacolele majore pentru îmbunătăţirea furnizării energiei electrice în ţările în curs de dezvoltare îl poate constitui opinia că industria trebuie tratată ca un monopol natural şi că, prin urmare, energia electrică trebuie furnizată de sectorul public sau, cel puţin, controlată de el.

Se poate argumenta în mod rezonabil că transportul şi distribuirea energiei electrice implică asemenea "economii de scară", încît pot fi consi­derate drept monopoluri naturale. însă există posibilitatea generării agen­tului termic şi energiei electrice, vînzării lor către beneficiari de către sec­torul privat.

Una dintre formele de organizare a proprietăţii private în acest dome­niu care pare a fi mai atractivă, e cooperativa-întreprindere privată, aflată în proprietatea beneficiarilor şi nu a unor acţionari sau investitori cum este întreprinderea tradiţională.

d.  Privatizarea serviciilor de telecomunicaţii

în multe ţări cererea pentru servicii de telecomunicaţii depăşeşte cu mult oferta, fapt evidenţiat de preţurile ridicate ale tranzacţiilor privitoare la telefoanele urbane, acolo unde astfel de tranzacţii sînt admise.

în trecut, guvernele ţărilor în curs de dezvoltare au hotărît că alimen­telor, transportului, energiei, ocrotirii sănătăţii şi altor necesităţi stringente ale populaţiei trebuie să li se acorde atenţia cea mai mare.

Atîta timp cît telefoanele erau privite ca un consum neesenţial şi, în mare parte, de lux, investiţiile în telecomunicaţii au fost lăsate pe plan secundar.

Mai tîrziu, această percepere a rolului telecomunicaţiilor s-a schimbat, în consecinţă, a crescut vizibil gradul de prioritate ce se acordă acestui sector de către cercurile investiţionale.

în ţările în curs de dezvoltare, unde instalarea unui post telefonic e foarte anevoioasă, există temeiuri justificate de a permite funcţionarea unor servicii concurente.

Revoluţia tehnologică din telecomunicaţii determină ţările în curs de dezvoltare să-şi reanalizeze strategiile în domeniul telecomunicaţiilor şi să procedeze la ajustările adecvate, pentru a satisface cerinţele şi presiunile din ce în ce mai mari impuse acestui domeniu. Orientarea mai accentuată a reţelelor de poştă şi telecomunicaţii spre cerinţele pieţei şi creşterea rolului sectorului privat în acest domeniu reprezintă componente importante şi foarte recomandabile ale acestei ajustări. Trebuie însă foarte multă precauţie, deoarece problemele sînt extrem de complexe, iar tehnologia evoluează accelerat.

e. Privatizarea sistemelor de alimentare cu apă

Din cauza unei reticenţe reale sau presupuse a beneficiarilor din ţările în curs de dezvoltare de a plăti pentru apa furnizată prin reţelele speciale de alimentare, investitorii privaţi au rezerve în a construi infrastructura necesară.

O cale de rezolvare a problemei ar putea fi adoptarea sistemului francez, prin care infrastructura este finanţată din fondurile publice, iar exploatarea se atribuie unor firme particulare, calificate, pentru a asigura ca autorităţile locale să solicite oricînd oferte pe baze competitive. Există mai multe modalităţi de licitare: o companie poate să-şi adjudece contractul, oferind cel mai scăzut tarif pentru furnizarea unei game de servicii sau oferind cea mai mare sumă pentru a primi dreptul de a furniza aceste servicii la preţurile stabilite de guvern.

Producţia agricolă este de multe ori ameninţată de lipsa de apă. Unul dintre factorii care împiedică rezolvarea acestei probleme este lipsa unor reglementări clare în ceea ce priveşte drepturile de proprietate asupra apei. Dacă s-ar clarifica situaţia cu drepturile acestea, s-ar putea stimula, în sfîrşit, agricultura. Pentru a ieşi din această situaţie, sistemele publice de alimentare cu apă trebuie transformate în operaţiuni private de vînzare a apei, vînzătorul autorizat plătind un preţ subvenţionat pentru apă şi vînzînd-o către utilizatori la un preţ ceva mai ridicat. în aşa fel se va elimina în mare parte atitudinea iresponsabilă existentă astăzi în privinţa apeductelor, sistemelor de drenaj şi gardurilor de protecţie, se va asigura men­ţinerea în bună stare a multor puncte publice de livrare. Economisindu-se fondurile guvernamentale necesare pentru reparaţii şi înlocuiri în reţea, arecare cîstis.